Darea şi luarea de mită: Principii fundamentale

 

Ce este mita? Orice gen de beneficiu poate fi considerat mită. Ea poate fi o plată în numerar sau, de exemplu,  se poate produce sub forma unui cadou, a unei activităţi de protocol/divertisment, prin achitarea de taxe şcolare, sprijinirea obţinerii calităţii de membru într-un club, oferirea unei donaţii unui partid politic sau printr-un act de caritate, achitarea unei vacanţe sau promisiunea unei viitoare angajări.

 

Când se produce mita? În termeni generali, infracţiunea de mituire este săvârşită atunci când o persoană (fie în mod direct, fie printr-o altă persoană sau organizaţie) oferă, dă, solicită sau primeşte un beneficiu, cu intenţie sau ştiind că acel beneficiu va fi utilizat pentru a determina o persoană să desfăşoare o activitate necinstită. Infracţiunea de mituire poate fi săvârşită, de asemenea, atunci când o persoană cu autoritate este conştientă sau bănuieşte că se oferă, dă, solicită sau primeşte mită, dar închide ochii la această situaţie şi nu o investighează sau nu face nimic pentru a o opri. Definiţia exactă a mituirii depinde de jurisdicţia respectivă.

 

Exemplu (1): Un director comercial al unei societăţi oferă mită responsabilului cu achiziţiile din societatea clientului său, pentru a-i atribui un contract societăţii sale. Responsabilul cu achiziţiile refuză mita. Totuşi, directorul comercial poate fi considerat vinovat pentru săvârşirea infracţiunii de mituire atunci când a făcut oferta.

 

Exemplu (2): Un director comercial al unei societăţi oferă mită responsabilului cu achiziţiile din societatea clientului său, pentru a-i atribui un contract societăţii sale. Responsabilul cu achiziţiile acceptă mita. Totuşi, el nu atribuie contractul societăţii respective. În acest caz, directorul comercial şi responsabilul cu achiziţiile pot fi consideraţi vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de dare şi luare de mită, chiar dacă contractul nu a fost acordat societăţii respective. Se consideră că a fost comisă infracţiunea de mituire de ambele părţi atunci când a avut loc o dare şi o acceptare de mită.

 

Exemplu (3): Responsabilul cu achiziţiile din societatea clientului cere mită de la directorul comercial al unei societăţi, spunând că, în schimbul mitei, îi va atribui contractul,companiei care a plătit mita. Directorul comercial refuză să dea mită. În acest caz, responsabilul cu achiziţiile poate fi pus sub acuzaţia de mituire chiar dacă el nu a primit efectiv mita. Se poate considera că responsabilul cu achiziţiile a comis infracţiunea de mituire prin faptul că a cerut mită.

 

Exemplu (4): Directorul unei societăţi ştie că trebuie să dea mită unui funcţionar guvernamental, pentru ca societatea lui să câştige un contract. El îl instruieşte pe directorul comercial al societăţii să aranjeze ca mita să fie plătită printr-unul din subantreprenorii societăţii. Agentul de vânzări aranjează acest lucru printr-un administrator al subantreprenorului. Deşi directorul societăţii nu a fost direct implicat în tranzacţia dării şi luării de mită, el poate fi totuşi considerat vinovat de săvârşirea infracţiunii de mituire. În plus, societatea, agentul de vânzări, administratorul subantreprenorului, subantreprenorul şi funcţionarul guvernamental pot fi şi ei consideraţi vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de mituire.

 

Exemplu (5): Directorul unei societăţi nu a dispus nici o dare de mită, dar bănuieşte (în mod corect) că agenţii societăţii sale (remuneraţi pe bază de onorarii de succes) dau mită pentru a câştiga contracte în numele societăţii. El nu face nimic pentru a împiedica sau investiga mituirea suspectată. În acest caz, directorul societăţii poate fi acuzat de infracţiunea de mituire, pentru că, deşi se află în poziţia de a lua măsuri pentru a împiedica mituirea, el, dimpotrivă, închide ochii. În plus, societatea, agenţii ei şi destinatarii mitei pot fi consideraţi şi ei vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de mituire.