Dilema 10: Carteluri - Răspuns
În cele mai multe ţări, în cazul în care concurenţii cad de acord să colaboreze asupra unei oferte (altfel decât într-o societate mixtă sau consorţiu permis, declarat în prealabil clientului), ei se fac vinovaţi de încălcarea legilor concurenţei. În cele mai multe ţări, legile concurenţei percep sancţiuni severe, precum amenzi şi închisoarea pentru persoane fizice, respectiv amenzi şi interzicerea de participare în proiecte, pentru societăţi.
Prin urmare, nu vă implicaţi sub nici o formă într-un cartel. Nu vă implicaţi nici măcar în discuţii privind înfiinţarea unui cartel. Trebuie, prin urmare, să îi răspundeţi imediat concurentului dumneavoastră în cuvinte însemnând „categoric nu” şi să părăsiţi imediat discuţia. Odată ce reveniţi în biroul dumneavoastră, trebuie să înregistraţi cu exactitate, în scris, ceea ce s-a întâmplat, şi să raportaţi incidentul unui director al societăţii (sau persoanei numite în societatea dumneavoastră pentru primirea unor astfel de raportări). Cereţi consiliere juridică, ca să aflaţi dacă aveţi obligaţia de a raporta discuţia autorităţilor competente.